ISTORIC
Nominalizarea primelor școli în Comuna Măgești este întâlnită încă din anul 1816. Potrivit unor documente, se menționează că: ,,În ședința a III-a din 19 aprilie 1816 Congregațiunea, pe baza rapoartelor primite de la preoți, decide înființarea de școale cercuale” pe care le împarte în 3 clase. Astfel de școale au fost înființateprintre altele la Dobricionești și Ortiteag fiind cuprinse în rândul școalelor de clasa a III-a.
Cele mai vechi document existent în arhiva școlii din localitatea Măgești este un catalog școlar pe anul 1900/1901, dincare lipsesc foarte multe file. Se păstrează doar numele învățătorului Zaharia Bulzan precum și un proces verbal cu următorul conținut: ,,Am vizitat școala la 4/7 XI 1900 și am aflat toate în ordine” Teodor Filip presbiter inspector școlar.
Din cercetările efectuate la Arhivele Statului din Oradea, dosar 249 – fila 202 al Fondului Episcopiei ortodoxe se află un document privitor la
Școala din Măgești: ,,Decretul privitor la alegerea conform prescrierilor ce s-au ținut în Butan-Măgești-Josani la 28 septembrie 1895” prin care Ioan Bere este stabilit la Școala română greco-orientală din comuna bisericească Butan-Măgești-Josani.
În anul 1923 are loc naționalizarea pădurilor, iar clădirea locuința administratorului și paznicului pădurilor bisericești devine noua școală a comunei prevăzută și cu locuință pentru învățător. Cu timpul și această clădire s-a dovedit a fi neîncăpătoare așa că în anul 1935 încep lucrările la construcția unei noi clădiri. În anul 1936 cursurile se desfășoară în noua clădire care era mult mai spațioasă. Localul vechii școli din 1923 devine sediul Dispensarului Uman din comună.
Datorită numărului mare de copii, în anul 1947, scoala cu clasele V-VII se mută în satul Butan, în conacul familiei Juricskay. Acest conac este o clădire semeață care se remarcă prin stilul arhitectural baroc din Transilvania sec. XVIII-XIX.
După reforma învăţământului din anul 1948 prin generalizarea învăţământului gratuit şi obligatoriu de 4 ani, s-au produs transformări radicale în evoluţia şcolii atât sub aspect organizatoric cât şi al conţinuturilor activităţilor desfăşurate.
În anul şcolar 1959-1960 se înfiinţează şcoala elementară de 7 ani. După generalizarea învăţământului de 8 ani, în anul şcolar 1964-1965 termină prima promoţie a şcolii de 8 ani.
În anul 2004 începe construirea unui nou local de școală prin fonduri Europene în locul vechii școli din Măgești. Noul local este inaugurat pe 12 septembrie 2005, are 5 săli de clasă și o grădiniță, centrală proprie de încălzire, apă, canalizare și mobilier nou, și funcționează. Între anii 2005-2010 aici funcționează clasele I-IV din satul Măgești și clasele V-VIII din comuna Măgești.
În 2010 se comasează toate clasele I-IV din comună și sunt aduse la noua școală din Măgești, iar clasele V-VIII, trec în vechea școală din satul Butani.